Sute de cupluri americane s-au căsătorit pe 9 septembrie 2009
În Statele Unite, sute de cupluri au decis să se căsătorească sau să-şi refacă jurămintele în faţa altarului în a noua zi a lui 2009.
S-a întâmplat în Los Angeles, unde nouă cupluri au decis să-şi unească destinele într-un magazin de discount-uri în care toate preţurile sunt de 99 de cenţi. Magazinul le-a pus la dispoziţie servicii religioase de nouă minute în valoare de, evident, 99 de cenţi, dar şi un bufet unde orice meniu costa tot 99 de cenţi.
În Las Vegas, unde legea permite căsătoriile la minut, organizatorii acestor evenimente spun că au avut cea mai plină zi a anului. Sute de cupluri au stat la coadă la numeroasele capele de pe cea mai importantă arteră a oraşului, Sunset Strip, ca să se căsătorească într-o zi specială.