MENIU

Sute de bătrâni se împrumută de la CAR pentru medicamente

Pensionar

Sfârşitul de an i-a găsit pe români mai săraci ca oricând. Dacă până acum, bătrânii se înghesuiau la Casele de Ajutor Reciproc pentru a se împrumuta pentru sărbători, acum, au lăsat deoparte masa de Crăciun şi se împrumută pentru medicamente şi operaţii. În Prahova, spre exemplu, numai în primele două zile ale lui decembrie 400 de oameni s-au împrumutat la Casa de Ajutor Reciproc.

Cei care au umplut holurile caselor de ajutor reciproc sunt în general bătrânii. Mulţi s-au împrumutat pentru a-şi cumpăra medicamente.

În cele mai multe cazuri, împrumuturile sunt cuprinse între două şi şapte sute de lei.

\"În această perioadă a crescut numărul împrumuturilor, bănuim că pentru sărbători, întreţineri (...) De la o sută de lei până la şapte mii de lei\", a declarat Mădălina Tudor, director CAR Prahova.

Casa de Ajutor Reciproc Prahova are aproape 50.000 de membri cotizanţi.

Mai multe articole despre:
Sărbători pensionari împrumut CAR