MENIU

Surorile Williams i-au luat titlul Monicăi Niculescu

Foto: OpenTenis.ro

Românca a ratat, la Stanford, şansa unui al doilea titlu consecutiv în proba de dublu. La rândul lor, Venus şi Serena au câştigat primul titlu WTA într-un turneu care nu este de Grand Slam.

Cea mai bună jucătoare de dublu a României, Monica Niculescu (22 ani), a avut neşansa ca în finala turneului de la Stanford să întâlnească unul dintre cele mai sudate cupluri ale deceniului, cel alcătuit de surorile Williams.

În pereche cu taiwaneza Yung-Jan Chan, sportiva din Slatina a pierdut în două seturi în faţa celor două americance, 4-6, 1-6, la doar o oră după ce Venus Williams era învinsă în finala probei de simplu, de către franţuzoaica Marion Bartoli, cu 2-6, 7-5, 4-6. De remarcat că, deşi este al 15-lea titlu WTA câştigat în tandem de Venus şi Serena, pentru prima oară acestea se impun într-un turneu care nu este de Grand Slam.

Dealtfel, anul acesta ele mai câştigaseră doar trofeele de la Australian Open şi Wimbledon. La rândul ei, Monica Niculescu a jucat finala de dublu la al doilea turneu consecutiv la care a participat, însă precedenta prestaţie, de la Budapesta, i-a adus în palmares şi primul titlu din circuitul profesionist.