MENIU

Suprafaţa prăbuşită de la Ocnele Mari a depăşit 12.000 metri pătraţi

Codul roşu este menţinut, dar autorităţile spun că situaţia este sub control: deocamdată nu e cazul să se mai treacă la evacuări de oameni.
Foto: RTV

Situaţie limită la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. În zona minei surpate, suprafaţa prăbuşită a depăşit 12.000 de metri pătraţi şi continuă să se mărească. Şapte familii ale căror terenuri au fost deja inundate sunt înspăimântate, pentru că saramura le-ar putea intra şi în case.

Codul roşu este menţinut, dar autorităţile spun că situaţia este sub control: deocamdată nu e cazul să se mai treacă la evacuări de oameni. 

Potrivit autorităţilor, prăbuşirea din zona cavernei are loc conform scenariului de prăbuşire controlată pus la punct de specialişti. 

Două dintre cele şapte familii, care ar putea primi ordin de evacuare, şi-au făcut deja bagajele.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a instituit cod roşu sâmbătă, la Ocnele Mari, după ce tavanul cavernei din Câmpul I de sonde s-a prăbuşit, la circa 70 de metri adâncime.

Fenomenul de sâmbătă face parte dintr-un plan început în urmă cu două săptămâni, de prăbuşire controlată a tavanului cavernei din Campul I Sonde, o fostă exploatare de sare, care se află în pericol de surpare. 

Mai multe articole despre:
mină Ocnele Mari surpat saramură