Suporterii lui Liverpool vor să cumpere clubul!
Organizaţia suporterilor lui Liverpool s-a declarat nemulţumită de situaţia financiară a formaţiei şi intenţionează să facă o ofertă de cumpărare către proprietarii clubului, George Gillett şi Tom Hicks.
Noua strategie prevede ca o acţiune să fie cumpărată cu 500 de lire sterline, spre deosebire de cele 5.000 de lire din oferta originală, din ianuarie 2008. Reprezentanţii asociaţiei au precizat că vor căuta un partener care să investească 100 de milioane de lire sterline în schimbul celorlalte acţiuni.
Oamenii de afaceri americani George Gillett şi Tom Hicks au cumpărat clubul în februarie 2007, în schimbul a aproape 219 milioane de lire sterline, iar aceştia mai trebuie să plătească restul creditelor luate de la bănci.
"Clubul este la o răscruce. Va fi în continuare condus de un grup de oameni distanţi, care trebuie să achite datorii colosale, sau de comunitate, precum FC Barcelona", a explicat unul dintre reprezentanţi.