MENIU

Sulfina Barbu îi cere lui Geoană să nu facă din familiile politicienilor ţinte de campanie

Foto: realitatearomaneasca.ro

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PD-L, Sulfina Barbu, a făcut un apel la preşedintele PSD Mircea Geoană să se abţină de la atacuri la adresa membrilor familiilor de politicieni, făcând trimitere directă la recentul duel al declaraţiilor dintre preşedintele Băsescu şi liderul social-democrat.

"Acuzaţiile şi atacurile pe care preşedintele PSD le aduce lui Traian Băsescu sunt din ce în ce mai dure. Probabil Mircea Geoană este nervos pentru ca îl chinuie amintirile de la momentul campaniei pentru Primaria Bucureştiului", susţine Barbu, într-un comunicat de presă dat joi publicităţii.

Sulfina Barbu l-a sfătuit pe Geoană să ia în considerare doleanţele propriei soţii, Mihaela Geoană, care, recent, a făcut un apel ca membrii familiei sale să nu fie atraşi fără voie în disputele politice.

"Ideea că anumite familii sunt serioase, în timp ce familiile adversarilor politici sunt neserioase demonstrează o lipsă de decenţă a discursului politic, reflectând o manieră incorectă şi agresivă de a răspunde, în care contează ce se spune, doar să se zică ceva rău despre adversarul politic, orice ar fi", a conchis Sulfina Barbu.

Mircea Geoană a declarat, miercuri, că îl invită pe preşedintele Băsescu la soacra sa acasă pentru a mânca "plăcinte machedoneşti" şi pentru a vedea că, "într-o familie serioasă, lucrurile merg într-un fel, şi în familii mai puţin serioase, merg în alt fel".

"Eu l-aş invita pe domnul Băsescu să vină la mama soţiei acasă, este machedoancă, face nişte plăcinte machedoneşti excepţional de bune. Poate cu această ocazie o cunoaşte personal, şi poate cu ocazia asta reuşeşte să înţeleagă că într-o familie serioasă lucrurile merg într-un fel, şi în familii mai puţin serioase, lucrurile merg în alt fel. Deci, îl invit cu plăcere la o plăcintă, la soacra lui Geoană, pentru a putea să vadă cum se vede lumea şi universul după o astfel de plăcere", a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, marţi, comentând atacurile preşedintelui PSD îndreptate împotriva sa, că Mircea Geoană "nu se poate duce acasă la mama-soacră" dacă nu-l înjură pe Băsescu, dar că, atâta vreme cât acuzaţiile nu boicotează activitatea Guvernului, este "în regulă".