MENIU

Suferinţele cardiovasculare vor putea fi prevenite printr-un program naţional de screening

Foto: peres-center.org

Peste 500.000 români, cu vârsta peste 40 de ani, vor beneficia de la 1 octombrie de un program naţional de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare, iniţiat de Ministerul Sănătăţii, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

"Medicii de familie vor calcula riscul de îmbolnăvire pentru următorii 10 ani la toate persoanele peste 40 de ani, după criterii clare, stabilite de Comisia de Specialitate a Ministerului Sănătăţii. Dacă riscul de îmbolnăvire este mare, persoana va fi trimisă la medicul specialist, pentru diagnostic şi tratament. Dacă, însă, riscul este mic, medicul de familie va propune un program de prevenţie", au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Programul de Screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare se va desfăşura pe parcursul mai multor ani, în primul an urmând a fi selectate 3.500 de cabinete ale medicilor de familie în care se va desfăşura programul. Bugetul propus pentru 2009 este de aproximativ 5 milioane de lei.

România este situată pe primele trei locuri în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin boli cardiovasculare, unul din doi români cu vârsta peste 50 de ani fiind hipertensiv.