Sudan: Susţinătorii femeii judecate pentru că a purtat pantaloni, bătuţi de poliţie
Protest în Sudan. Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi i-a bătut pe susţinătorii unei femei judecate pentru că a purtat pantaloni în public, scrie cotidianul britanic The Guardian.
Cei mai mulţi protestatari erau femei. Ele au purtat pantaloni, în semn de solidaritate cu Lubna Hussein. Incidentul a avut loc în faţa tribunalului unde urma să fie judecată marţi femeia.
Din cauza revoltei, procesul a fost amânat pentru luna septembrie. Lubna Hussein, fost angajat al ONU, a fost arestată pentru "expunere indecentă".
Mai exact, faptul că femeia a purtat pantaloni în public a fost considerat o violare a legilor islamice. Ea riscă să fie condamnată la 40 de lovituri de bici.