MENIU

SUA avertizează Moldova că menţinerea bunelor relaţii depinde de respectarea statului de drept

Foto: economy.com

Departamentul de Stat avertizează autorităţile de la Chişinău că respectarea statului de drept şi a drepturilor omului sunt elemente-cheie pentru menţinerea bunelor relaţii cu SUA, Washingtonul cerând Moldovei să-şi respecte propria legislaţie atunci când tratează cu opoziţia şi cu presa.

"Statele Unite îşi păstrează angajamentul de a lucra îndeaproape cu Moldova şi cu poporul ei pe măsură ce ţara continuă calea integrării europene. Respectarea statului de drept şi a drepturilor omului sunt elemente-cheie în relaţia noastră", a declarat joi Robert Wood, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

"Cerem guvernului să acţioneze în conformitate cu legislaţia Moldovei şi cu obligaţiile sale internaţionale în relaţiile cu opoziţia, protestarii şi presa", a spus Wood.

Statele Unite sunt îngrijorate în legătură cu situaţia din Republica Moldova înregistrată după violenţele din 7 aprilie, se arată în declaraţia Departamentului de Stat.

"Deşi ordinea a fost restabilită şi demonstraţiile care au urmat au fost paşnice, am primit informaţii de la societatea civilă şi observatorii internaţionali cu privire la tratamentele neadecvate de care au avut parte cei deţinuţi de autorităţile moldovene. Suntem tulburaţi, de asemenea, de relatările potrivit cărora studenţii şi jurnaliştii au fost intimidaţi de oficialii guvernamentali", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, care a ţinut să sublinieze că "nu există nicio scuză pentru violenţă, aşa cum s-a întâmplat în 7 aprilie".

Washingtonul arată că "toate părţile trebuie să se poarte responsabil", însă în acelaşi timp atrage atenţia că "este important ca guvernul să vină în întâmpinarea partidelor de opoziţie şi să răspundă îngrijorărilor lor referitoare la alegerile din 5 aprilie într-o manieră cooperantă şi transparentă".

De asemenea, Departamentul de Stat consideră că "anunţul preşedintelui Voronin referitor la o amnistie pentru mulţi dintre cei deţinuţi este un pas încurajator spre reconciliere", se arată în declaraţia citită de purtătorul de cuvânt.

Statele Unite şi-au exprimat deja, încă de săptămâna trecută, îngrijorarea legată de arestările de jurnalişti şi studenţi la Chişinău, într-un interviu acordat de ambasadorul american Asif Chaudhry agenţiei Infotag. Vinerea trecută, Asif J. Chaudhry a cerut şi personal preşedintelui moldovean Vladimir Voronin să găsească o modalitate de a coopera cu opoziţia, pentru a asigura stabilitatea în ţară.

Alex Grigorievs, directorul reprezentanţei la Chişinău a Institutului Naţional Democratic din SUA, a fost escortat marţi la Ministerul moldovean de Interne, pentru a i se aduce acuzaţia de şedere ilegală în R. Moldova. Ulterior, justiţia moldoveană a anulat ordinul de expulzare. De asemenea, românul Johnattan Yerusalayem Netanyahu, un preot ortodox reţinut în urma protestelor de la Chişinău, are şi cetăţenie americană.

Mai multe articole despre:
proteste SUA Chişinău Republica Moldova Washington