MENIU

SUA au fost avertizate de Phenian cu mai puţin de o oră înainte de efectuarea unui test nuclear

Foto: RTV

Coreea de Nord a anunţat Statele Unite cu mai puţin de o oră înainte de efectuarea unui test nuclear, a declarat un oficial american.

Potrivit oficialului, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, Coreea de Nord nu a prezentat cereri când a avertizat în legătură cu acest test.

"Am fost anunţaţi cu mai puţin de o oră înainte", a spus oficialul, precizând că mesajul a fost transmis prin "canalul New York", referite la contactele dintre diplomaţi nord-coreeni de la ONU şi oficialii americani.

"Nu au prezentat cereri", a adăugat oficialul.

Coreea de Nord "a desfăşurat cu succes un nou test nuclear subteran în 25 mai, în cadrul măsurilor destinate consolidării capacităţii sale de disuasiune nucleară", a informat agenţia nord-coreeană KCNA. Testul ar fi fost mai puternic decât primul, efectuat în octombrie 2006 şi care a provocat o criză internaţională. 

În replică la o condamnare ONU, Coreea de Nord a anunţat în 14 aprilie că se retrage din negocierile în şase (cele două Corei, Statele Unite, Japonia, Rusia şi China), îşi încetează cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi îşi reactivează instalaţiile nucleare. Coreea de Nord a ameninţat de asemenea, la sfârşitul lunii aprilie, că va efectua un nou test nuclear şi a cerut ca Naţiunile Unite să îi prezinte scuze. 

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord test nuclear Phenian