Studenţii vor participa, în mai, la discuţii despre noul pachet de legi ale educaţiei
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a anunţat pe reprezentanţii studenţilor că vor fi invitaţi la dezbaterile pe tema unui pachet de legi ale educaţiei care ar trebui pus la punct până la sfârşitul lunii mai, a precizat liderul Alianţei Organizaţiilor de Studenţi, Cezar Mihai Hăj.
"Ministrul ne-a spus că vom fi invitaţi, alături de sindicatele din
educaţie şi alte organizaţii interesate, la discuţii pe tema unui
pachet de reglementări care să modifice legea învăţământului
preuniversitar. Dezbaterile vor avea loc până la sfârşitul lunii mai,
însă, deocamdată nu am primit niciun document de lucru", a spus liderul
Alianţei Naţionale a Organizaţiilor de Studenţi din România (ANOSR),
Cezar Mihai Hăj, după discuţia de luni cu ministrul Ecaterina
Andronescu.
Ideea unui pachet de legi ale educaţiei a fost
vehiculată de Andronescu încă de la numirea sa în funcţie, în decembrie
2008. Potrivit unui document strategic, realizat în urma raportului de
ţară întocmit de UE şi intitulat "Plan de acţiuni suplimentare
rezultate din analiza raportului de ţară pe 2008 al Comisiei Europene",
pachetul de legi ar fi trebuit să ajungă deja în parlament spre
dezbatere şi adoptare.
Deşi un răspuns dat agenţiei NewsIn de Guvernul
României arată că respectivul pachet legislativ a fost trimis în
parlament, existenţa acestui document nu este cunoscută în niciuna
dintre cele două camere decizionale. Mai mult, şi sindicatele din
educaţie spun că nu le-a fost furnizată niciun fel de informaţie pe
această temă.
Pachetul de legi ar trebui să conţină, potrivit unei declaraţii din
ianuarie a ministrului Andronescu, un nou curriculum şcolar şi o nouă
metodologie pentru examenele naţionale.
"Aş vrea să reducem numărul de
probe la bacalaureat, pentru ca elevii să se poată pregăti temeinic", a
spus, atunci, ministrul Educaţiei, care a adăugat că va elimina şi
tezele unice şi va reintroduce examenle de admitere la liceu. Pe de
altă parte, Andronescu a precizat că nu va face publice niciun fel de
informaţii despre modul în care va avea loc bacalaureatul din 2010,
"pentru a nu-i deruta pe candidaţii de anul acesta".
La un nou pachet de legi ale educaţiei lucrează şi Comisia
prezidenţială condusă de Mircea Miclea. Preşedintele Traian Băsescu a
declarat, luni, că se va întâlni cu sindicaliştii din educaţie la
sfârşitul lui aprilie, când vor începe discuţiile pe proiectul realizat
de Miclea.
În acelaşi timp, şeful statului a anunţat discuţii şi pe
baza proiectelor legislative pregătite de Ministerul Educaţiei,
astfel încât să rezulte cea mai bună formulă pentru noua Lege a
învăţămânului, în condiţiile în care pachetul propus anterior de fostul
ministru Cristian Adomniţei a fost suspendat.
Adomniţei a anunţat, în timpul mandatului său, proiectul unui pachet de
legi care ar fi modificat mare parte din modul în care este
reglementat, în prezent, sistemul educativ. La acest proiect au lucrat
specialişti din cadrul ministerului, iar printre cele mai importante
prevederi se numărau descentralizarea sistemului de învăţământ
preuniversitar, salarizarea diferenţiată a cadrelor didactice, în
funcţie de performanţe, şi finanţarea pe elev a şcolilor şi liceelor,
indiferent dacă acestea sunt de stat sau private.
După întocmirea
proiectului lui Adomniţei, prin cele 42 de inspectorate şcolare din
ţară au fost organizate dezbateri, la multe dintre ele participând
ministrul însuşi. După mai multe luni de discuţii în teritoriu şi după
ce s-au întocmit comisii care să analizeze propunerile celor implicaţi
în dezbateri, Adomniţei a anunţat, cu o lună înainte să fie demis, că
nu mai trimite pachetul de legi spre promulgare, în parlament, pentru
că acesta ar putea fi refuzat pe considerente politice.
Pachetul lui Adomniţei nu a fost sprijinit nici de PSD, nici de PD-L.
În martie 2008, social-democraţii au promis că vor întocmi un proiect
propriu, ca alternativă la cel al ministerului, iar Traian Băsescu a
anunţat o strategie pe educaţie realizată de comisia prezidenţială de
profil.