MENIU

Stranieri / Ionuţ Mazilu a marcat pentru Arsenal Kiev, în campionatul Ucrainei

Foto: NewsIn

Atacantul Ionuţ Mazilu a înscris pentru Arsenal Kiev, sâmbătă, în meciul câştigat, cu scorul de 4-1, în faţa concitadinei Obolon, într-un meci din etapa a 3-a a campionatului ucrainean.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 16 prin autogolul lui Simonenko, însă Arsenal a restabilit egalitatea graţie lui Ionuţ Mazilu (37), iar Gil Bala (50, 53) şi Vorobei (72) au adus victoria.

Împrumutat pentru încă un sezon de Dnepr la Arsenal, Mazilu a fost integralist împotriva lui Obolon şi a bifat al treilea său joc din tot atâtea disputate în acest sezon, iar până acum a fost mereu unul dintre remarcaţii presei. În returul campionatului trecut, fostul atacant al Rapidului a marcat de patru ori pentru Arsenal.

În urma victoriei cu Obolon, Arsenal a acumulat şapte puncte şi a urcat temporar pe prima poziţie în clasamentul primei divizii, dar Dinamo Kiev şi Şahtior, care după primele două etape au maximum de puncte, nu au evoluat în runda a 3-a.
Mai multe articole despre:
Ucraina stranieri Ionuţ Mazilu Arsenal Kiev