MENIU

Stranieri / Cociş este aproape de un transfer la Catania

Foto: NewsIn

Internaţionalul român Răzvan Cociş, de la Lokomotiv Moscova, ar putea îngroşa rândurile românilor din Serie A. El este aproape de un transfer la Catania, potrivit preşedintelui grupării ruse, Nikolai Naumov.

Negocierile dintre Lokomotiv şi Catania sunt foarte avansate. "Interesul Cataniei pentru Cociş este real. În acest moment, negocierile se află într-un stadiu avansat. Sunt examinate condiţiile contractului jucătorului, cu toate că este încă prematur să spunem ceva definitiv", a declarat oficialul rus, în presa locală, citată de agenţia italiană Datasport.

Răzvan Cociş şi-a început cariera la Universitatea Cluj, iar în 2004 s-a transferat în Republica Moldova, la Şerif Tiraspol, unde a evoluat două sezoane, înainte de a ajunge la Lokomotiv.

În Serie A mai joacă Adrian Mutu (Fiorentina), Cristi Chivu (Inter Milano), Paul Codrea (Siena), Dorin Goian, Cristian Melinte (Palermo), Adrian Piţ, Daniel Pena (AS Roma) şi Ştefan Radu (Lazio).