Stolojan: Elena Băsescu nu are acelaşi electorat cu PD-L şi nu va afecta rezultatul partidului
Theodor Stolojan a declarat, sâmbătă, la Arad, că PD-L va obţine cu 4-5 procente peste PSD la alegerile europarlamentare şi a precizat că Elena Băsescu nu are acelaşi electorat cu democrat-liberalii, astfel că rezultatul pe care îl va obţine partidul nu va fi afectat de candidatura acesteia.
"Sondajele noastre arată că vom câştiga undeva cu 4-5 puncte
peste PSD. Fiecare partid îşi face sondajele, dar eu pot să vă spun că
firma de sondare cu care lucrăm de ani de zile este, în general, exactă
în sondaje. Din ce mi-au spus experţii în sondaje, electoratul Elenei
Băsescu nu este şi electoratul pe care îl are PD-L. Electoratul ei este
format din tineri din diferite segmente sociale. Asta este ceea ce am
aflat de la specialiştii în sondaje", a susţinut Theodor Stolojan.
Premierul Emil Boc, însoţit de mai mulţi lideri ai partidului, precum
şi de câţiva dintre candidaţii partidului la alegerile pentru
Parlamentul European, au fost prezenţi, sâmbătă, la Arad, unde au fost
organizate o serie de manifestări dedicate implinirii a 90 de ani de
administraţie locală.
Vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, a declarat, vineri, la Buzău, că este
convins că partidul din care face parte va câştiga alegerile
europarlamentare, însă la o distanţă foarte mică de PSD, din cauză că
electoratul democrat-liberal va canaliza o parte din voturi către
candidatul independent Elena Băsescu.
"Sunt ferm convins că Partidul Democrat Liberal va câştiga alegerile.
Nu va câştiga la o diferenţă mai mare de 1-2 procente de PSD,
pentru că avem şi chestiunea cu plecarea lui EBA, dar PD-L-ul şi PSD-ul
vor fi acolo. PD-L-ul va avea un procent, două în faţă", a declarat
Cezar Preda, într-o conferinţă de presă.
Acesta a mai ţinut să îşi exprime neîncrederea în sondajele de opinie
despre care crede că reflectă subiectiv ponderea partidelor politice
înaintea alegerilor. "Când vine vorba de exagerările sau denaturarea
voită a sondajelor, vă pot spune că nu mă impresionează, şi nici pe
dumneavoastră. Scot ei un sondaj, scoatem şi noi unul diseară, scot ei
cu cinci în faţă, scoatem şi noi cu şapte, şi s-a dus de râpă tot", a
afirmat Preda.