MENIU

Sterling vrea să-şi vândă concesiunile în Marea Neagră

platformă marină

\"Sterling încearcă să îşi vândă această creanţă către firme care au capacitatea de a exploata acolo gaze, pentru că, după părerea mea, Sterling nu are aceasta capacitate. Nu prea se justifică rezilierea acestui contract. Interesul nostru este sa mentinem contractul si sa incercam sa obtinem cat mai repede gaze din acel câmp. Vorbim de sute de milioane care ar trebui investite pentru a obţine o cantitate de gaze\", a declarat Cristian Petrescu, membru Comisia Industrii din Camera Deputaţilor.

Sterling Resources vrea să-şi vândă concesiunile din Marea Neagră, a anunţat, la The Money Channel, în emisiunea Business Box, Cristian Petrescu, membru în comisia de industrii din Camera Deputatilor, informaţie confirmată  şi de Alexandru Pătruţi, şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). Statul român sau alte companii ar putea intra în posesia acestor drepturi.

Sterling Resources vrea să-şi vândă drepturile de concesiune din perimetrele Pelican şi Midia încă din momentul în care România a câştigat procesul de la Haga pentru delimitarea platoului maritim, spune deputatul Cristian Petrescu. Informaţia a fost confirmată şi de directorul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi. Citeşte mai mult pe Money.ro