MENIU

Stelistul Juan Carlos Toja, suspendat o etapă de Comisia de Disciplină a LPF

Foto: NewsIn

Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis să-l suspende o etapă pe mijlocaşul Stelei, Juan Carlos Toja, şi să îi dea o amendă de 740 de lei, după ce în jocul cu Pandurii Tg. Jiu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, informează site-ul forului condus de Dumitru Dragomir.

Columbianul va fi suspendat astfel pentru partida din 16-imile Cupei României cu FCM Bacău, pentru că acesta este următorul joc oficial al roş-albaştrilor, dar va fi apt pentru meciul din Liga I cu FC Braşov.

Comisia de Disciplină a LPF s-a întrunit marţi, pentru că miercuri, când era ziua prestabilită a şedinţei, se vor disputa partide din "16"-imile de finală ale Cupei României.