Stelistul Dorin Goian este dorit de Zenga la Palermo
Deşi sezonul a început în România, fundaşul stelist Dorin Goian încă mai are şanse să se transfere în străinătate. Uriaşul din apărarea Stelei este dorit de Walter Zenga, fost antrenor al "roş-albaştrilor", la formaţia italiană Palermo. Steaua nu este dispusă să-l cedeze pe Goian pentru mai puţin de 2 milioane de euro.
Goian va şti înainte de sfârşitul acestei săptămâni dacă transferul va reuşi sau nu. "E o mică propunere, dar ce pot să zic este că Goian nu poate fi vândut sub două milioane de euro. Deocamdată suntem doar la început, sunt discuţii. Până la finalul săptămânii vom vedea exact despre ce e vorba", a spus agentul FIFA Victor Becali, la GSPTV.
Deşi la începutul verii anunţa că nu va mai transfera niciun jucător din România, Zenga le-a cerut conducătorilor de la Palermo să încerce să-l aducă pe Goian după ce transferul unui alt fundaş central român, Ştefan Radu, de la Lazio Roma, a eşuat. Dacă ar ajunge la Palermo, Goian ar fi al doilea român dus de Zenga în Serie A, după Nicolae Dică, ajuns vara trecută la Catania, unde nu a reuşit însă să se impună, fiind cedat în cele din urmă la gruparea greacă Iraklis Salonic.
În această vară, Goian a mai fost dorit în Serie A şi de Lazio.