Stelian Tănase: Păţanie cu un card
Zilele trecute am fost pe un câmp la filmări în România profundă. Încerc să readuc din amintire câteva tentative de fugă petrecute înainte de 1989. În nişte lanuri de floarea-soarelui am agitat 20 de figuranţi plus echipa de filmare şi m-am lăsat impresionat de un avion AN 2. M-am simţit visând la „Pacientul englez“, „La nord prin nord-vest“ sau la „Casablanca“, unde tot despre paşapoarte se povesteşte. M-am întors acasă cu vorba lui Brecht în cap: „Omul e un paşaport!“.
La Bucureşti, din fericire, am pierdut repede bruma de poezie dobândită la marginea mării. Iată cum. Dimineaţa, fără o leţcaie, am băgat cardul într-un bancomat aflat în vitrina unei bănci de pe bd. Filantropia. Cum l-am lăsat din mână, bancomatul l-a înghiţit. Am făcut semn unei doamne prin fereastră să binevoiască să îmi acorde asistenţă. Nici nu apucasem să scriu pin-ul.