Stelian Tănase: Katyn
Apariţia filmului lui Wajda, de un tragism uriaş, un film care îţi taie pur şi simplu respiraţia, a provocat noi controverse. E o dovadă că rănile sunt departe de a se fi vindecat.
Apariţia filmului lui Andrei Wajda, „Katyn”, a răscolit răni vechi şi adânci. Povestea e pe atât de simplă pe cât a fost de uitată. La 23 august 1939, Stalin şi Hitler încheie un pact. Prima victimă, Polonia, atacată de la vest de Germania, iar peste o săptămână şi de la est de URSS, la 17 septembrie. În aprilie 1943, nemţii descoperă lângă Smolensk gropi comune unde se găsesc trupurile a mii de ofiţeri polonezi asasinaţi în 4 martie 1940 la ordinul lui Stalin. La cererea guvernului polonez, aflat în exil la Londra, Crucea Roşie deschide o anchetă. Aşadar, cel puţin din 1943, când apare raportul Crucii Roşii, Washington&Londra ştiu adevărul. Acestea sunt faptele. Dar, departe de a se clarifica, pe principiul „adevărul e adevăr”, dosarul Katyn se complică începând chiar cu această dată. Una sunt faptele, alta memoria. Sovieticii nu recunosc că sunt autorii masacrului, şi îl atribuie trupelor germane.
Cum, în septembrie 1943, Armata roşie recucereşte Smolensk, o bătălie propagandistică de amploare se declanşează în jurul acestui sat al cărui nume este de acum identic cu oroarea. Kremlinul constituie, de asemenea, o comisie pentru cercetarea faptului. Este ca şi cum asasinul este, în acelaşi timp, şi detectivul crimei. O situaţie absurdă, dar Stalin poate că nu e interesat de ce cred unii şi alţii despre el, dar e pasionat de locul pe care i-l rezervă Istoria.