Ştefan Agopian îşi anunţă candidatura pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor
Prozatorul Ştefan Agopian, senior editor la Academia Caţavencu, va candida la alegerile pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor, avându-i contracandidaţi pe criticul literar Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, şi poetul Dan Mircea Cipariu.
Scriitorul Ştefan Agopian, în vârstă de 62 de ani, a debutat editorial în 1979 cu romanul "Ziua mâniei". A mai publicat "Tache de catifea" (1981), "Tobit" (1983 - premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), "Manualul întâmplărilor" ( 1984 - premiul Uniunii Scriitorilor), "Sara" (1987), "Însemnuri din Sodoma" (1993), "Republica pe eşafod" (2000) şi "Fric" (2003). În prezent este senior editor la Academia Caţavencu şi colaborează la revista B-24-FUN.
Mai multe articole despre:
preşedinte
Academia Caţavencu
Uniunea Scriitorilor
Nicolae Manolescu
Dan Mircea Cipariu