MENIU

Steaua - Twente 1-1 (FINAL), în ultimul meci al \"roş-albaştrilor\" în Liga Europa

Steaua caută o victorie de onoare în Liga Europa

Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Twente, ultimul din grupa H a Ligii Europa.

STEAUA - FC TWENTE 1-1

Componenţa echipelor:

Steaua: Zapata - Golanski (Ninu 63), Rada, Ghionea, Emeghara - Szekely (Ochiroşii 78), Bicfalvi (Moreno 73), Toja, Nicoliţă - Kapetanos, Cr. Tănase. Antrenor: Mihai Stoichiţă.

FC Twente: Boschker - Stam, Wisgerhof, Kuiper, Heubach (Rajkovic 74) - Brama, Perez, Tiote (Akram 76) - Ruiz (Parker 62), Nkufo, Stoch. Antrenor: Steve McClaren.

Arbitri: Manuel De Sousa - Jose Ramalho, Serafim Baia Nogueira - Paulo Manuel Gomes Costa, Vasco Antonio Moreira Dos Santos - Cosme Cunha Machado (toţi Portugalia)

Cele mai importante momente ale meciului:

Min. 90+3 Fluier final.

Min. 90+1 Nicoliţă este angajat în adâncime şi scapă singur spre poartă, dar nu prinde spaţiul porţii.

Min. 83 Perez este găsit nemarcat în centrul careului stelist, întoarce la Parker, care este blocat de Zapata, dar în cele din urmă un fundaş stelist reuşeşte să respingă în corner. Emoţiile continuă la poarta Stelei, o centrare de pe dreapta este boxată cu o mână de Zapata, doar până la un adversar, care reia însă defectuos, mult alături.

Min. 81 Dayro Moreno primeşte în apropierea careului, dar şutează anemic de la 16 metri, în braţele lui Boschker.

Min. 68 Lupte grele la marginea careului stelist, după ce Ninu i-a pus mingea pe tavă lui Parker. Sud-africanul a driblat şi a găsit culoar de şut, cu toate eforturile lui Ghionea de a-l bloca, însă din fericire mingea a trecut alături.

Min. 66 Kapetanos este văzut bine de Toja care îi trimite la marginea careului, grecul intră în suprafaţa de pedeapsă talonat de un adversar, dar nu controlează prea bine balonul, iar fundaşul olandez trimite în corner. Lovitura de colţ a rămas fără rezultat.

Min. 49 Rada şutează bine de la 30 de metri, Kapetanos poate relua spre poartă, dar portarul oaspeţilor reţine în faţa grecului.

Min. 46 S-a reluat jocul în Ghencea.

Min. 45 Pauză.

Min. 40 Steaua are şansa de a pleca pe contraatac, Toja urcă în banda dreaptă şi trimite în adâncime pentru Nicoliţă, dar pasa este mult prea lungă chiar şi pentru alergătorul de cursă lungă al Stelei.

Min. 35 GOL Twente! Ronnie Stam înscrie cu un şut superb de la 30 de metri, în stânga lui Zapata, păcălit şi de faptul că mingea a fost uşor deviată de Ghionea. Steaua - Twente 1-1.

Min. 29 Nicoliţă urcă din nou bine pe stânga şi centrează în careul olandezilor, dar mingea este prea înaltă pentru Kapetanos.

Min. 18 GOOOL Steaua! Golgheterul Ligii I, Pantelis Kapetanos, deschide scorul în Ghencea, împingând în plasă, din cădere, o minge scăpată de Boschker la o centrare a lui Nicoliţă. Steaua - Twente 1-0.

Min. 9 Prima ocazie aparţine Stelei. Tănase pătrunde în careu şi şutează de la 14 metri, în braţele lui Boschker.

Min. 1 A început partida.

\"Roş-albaştrii\" nu au mai câştigat un meci din grupele cupelor europene de patru ani, iar în această seară speră să îşi salveze imaginea serios şifonată în Liga Europa cu o victorie pe teren propriu în faţa olandezilor de la Twente.

Steliştii caută răzbunare împotriva lui Steve McClaren, antrenorul formaţiei olandeze, care era antrenorul celor de la Middlesbrough, coşmarul european al formaţiei din Ghencea. Twente are nevoie de o victorie în faţa Stelei pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa, indiferent de rezultatul celor de la Şerif Tiraspol, care vor încerca să facă o minune şi să se impună în faţa liderului grupei, Fenerbahce.

Mai multe articole despre:
Steaua Liga Europa live TEXT FC Twente grupa H