MENIU

Steaua - Jucătorii s-au întâlnit cu Bergodi la hotelul unde este cazat italianul

Foto: NewsIn

Jucătorii echipei Steaua au fost vineri, după primul antrenament condus de Mihai Stoichiţă, la hotelul unde sunt cazaţi italienii Cristiano Bergodi şi Renzo Rossi şi au discutat cu aceştia despre situaţia de la formaţia din Ghencea.

"E adevărat că am avut o întâlnire cu băieţii şi am discutat, dar mai mult nu mai vreau să zic. E o perioadă dificilă şi nu vreau să mai vorbesc despre Steaua, pentru că nu mi se pare normal", a spus pentru NewsIn, fostul team-manager Renzo Rossi.

La întâlnirea cu Bergodi şi Renzo Rossi au fost prezenţi toţi jucătorii, care, cu această ocazie şi-au şi luat la revedere de la fostul tehnician, care a fost numit în funcţie la începutul acestui sezon.

Italienii Cristiano Bergodi şi Renzo Rossi au fost demişi de la Steaua după jocul cu Şerif Tiraspol, scor 0-0, din Liga Europa, pentru că la pauza meciului tehnicianul nu l-a lăsat pe patronul Gigi Becali să intre în vestiar să vorbească cu jucătorii. În locul său a fost numit Mihai Stoichiţă, după ce Basarb Panduru a refuzat să preia banca tehnică.
Mai multe articole despre:
Steaua întâlnire Cristiano Bergodi hotel jucători