MENIU

Stănişoară: Ministerul Apărării nu are legătură cu scandalul muniţiei de la Băbeni

Stănişoară: Băbeni nu înseamnă Unitatea Militară Băbeni, ci Uzina Mecanică Băbeni şi este un agent economic complet privatizat
Foto: NewsIn

Ministerul Apărării nu are legătură cu scandalul muniţiei de la Băbeni, a repetat ministerul Mihai Stănişoară, după audierea sa de la Comisia de apărare din Senat.

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a fost audiat, marţi, în Parlament, în legătură cu afacerile cu armament în care a fost implicat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Audierile s-au terminat în jurul orei 12.30.

"Au fost întrebări care cred eu că acum au limpezit  eventuala implicare a Ministerului Apărării în aşa-zisul caz Băbeni", a spus Stănişoară. Ministrul a ţinut să precizeze că "Băbeni nu înseamnă Unitatea Militară Băbeni, ci Uzina Mecanică Băbeni şi este un agent economic care s-a desprins din industria de apărare şi este complet privatizat".

De asemenea, oficialul MApN a fost chestionat şi în legătură cu strategia Ministerului Apărării privind programele de achiziţii, în condiţiile ultimei rectificări bugetare.

La audieri au participat şi şeful Departamentului pentru Armamente, Ioan Lascu, şi şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Gheorghe Savu. 

La finalul audierilor, senatorul liberal Teodor Meleşcanu a anunţat că vor extinde audierile şi la Ministerul de Interne şi la cel al Economiei.

Meleşcanu a anuţat că în perioada următoare, pentru clarificarea situaţiei, vor fi chemaţi la audieri şi reprezentanţii MAI, mai exact ai DGIPI, şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, care coordonează compania Romarm şi alte companii care se ocupă de producţie specială.