MENIU

Spitalul penitenciar Jilava a primit decizia de eliberare a lui Stănculescu

foto: delengua.es

Spitalul penitenciar Jilava a primit decizia instanţei în cazul Stănculescu şi a început procedurile de eliberare a fostului general, a cărui pedeapsă a fost întreruptă pentru un an de zile din motive medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP, Denisa Necula.

Decizia Tribunalului Militar Teritorial, de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu, a fost trimisă la Spitalul penitenciar Jilava, de unde fostul general va fi eliberat în jurul orei 16.30, potrivit unor surse judiciare.

"Este o decizia istorică, la fel de importantă ca şi cea prin care a fost condamnat", a declarat Alice Drăghici, avocatul fostului general.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a decis, marţi, să întrerupă cu un an executarea pedepsei pe motive medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu în dosarul în care fostul general a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru Revoluţia de la Timişoara.

Decizia prevede punerea de îndată în libertate a lui Stănculescu şi poate fi atacată cu recurs.

Perioada de eliberare este 12 mai 2009-12 mai 2010.

Stănculescu este obligat să nu iasă din Bucureşti şi Ilfov fără încuviinţarea instanţei militare, să se prezinte la Poliţie ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără să anunţe şi să nu folosească sau să deţină arme.

Mai multe articole despre:
tribunal eliberare ANP Victor Stănculescu