MENIU

Spiru Haret versus Guvern: Articolele anulate de Curtea de Apel Bucureşti

Foto: RTV

Universitatea "Spiru Haret" a câştigat în instanţă dreptul de a face înscrieri pentru anul universitar 2009/2010. Articolele suspendate din HG 749 sunt articolul 6, alineatul 2 şi articolul 7, care se referă la specializările la care se poate organiza admitere în anul 2009-2010 şi respectiv la locaţiile în care se poate face admitere, învăţa şi da examene.

La articolul 6, alineatul 2, se prevede că la specializările/programele de studii care nu se mai regăsesc în HG 749 nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2009-2010.

Articolul 7, de asemenea suspendat de instanţă, prevede, la alineatul 1, că instituţiile de învăţământ superior acreditate prin lege pot organiza numai în locaţiile evaluate favorabil de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învaţământul Superior şi confirmate prin hotărâri ale Guvernului, după caz, admiterea în învăţământul superior, procesul de învăţământ, examene de finalizare a studiilor, pot emite şi elibera diplome de licenţă şi alte documente şcolare, numai la specializările/programele de studii universitare de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, separat pentru fiecare formă de învăţământ (zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă), aprobate prin hotărâri ale Guvernului, cu precizarea locaţiei.

La alineatul 2, se arată că nerespectarea prevederilor alineatului conduce la nerecunoaşterea de către Ministerul Educaţiei a studiilor şi actelor de studii emise de aceste instituţii.

Gabriel Ispas, director general adjunct la Direcţia Generală juridică şi control din cadrul MEC a declarat că "Spiru Haret" poate face admitere doar în locaţii autorizate.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti  nu este definitivă, recursul putând fi introdus în cinci zile. De asemenea, instanţa a obligat Guvernul la plata 7500 de lei cheltuieli de judecată. Excepţiile au fost respinse.

Citeşte şi  Universitatea Spiru Haret a obţinut în instanţă dreptul de a organiza admitere