MENIU

Spionul bulgar lucra pentru serviciile secrete româneşti, din iunie anul trecut

Foto: RTV
Marinov Zikolov a lucrat pentru serviciile secrete româneşti aproape zece luni, începând cu iunie 2008

Marinov Zikolov a lucrat pentru serviciile secrete româneşti aproape zece luni, începând cu iunie 2008. Agentul bulgar, de care SRI susţinea că este angajatul altor servicii de specialitate din străinătate, le-a spus anchetatorilor români tot ce a făcut în ţara noastră, inclusiv lista colaboratorilor din mai multe ţări.

Imediat după ce şi-a încheiat activitatea la Ambasada Bulgariei, Marinov Zikolov a vândut tot ce avea în ţara natală şi s-a mutat la Bucureşti. Are 48 de ani, este căsătorit şi are un băiat, student în anul al II-lea la ASE.

Conform presei bulgare, în ţara noastră se prezenta sub un alt nume: Petăr Marinov. Zikolov a moştenit înclinaţia spre activităţile secrete. Tatăl său, Marin Zikolov, a fost colonel, iar unchiul său a fost timp de 30 de ani şeful Securităţii bulgare.

Presa bulgară mai scrie că Zikolov a ajutat o serie de oameni de afaceri bulgari să îşi extindă activitatea în România. Cele trei firme ale sale, înregistrate la Registrul Comerţului, nu au mers însă foarte bine. Două au intrat deja în lichidare şi nici a treia nu i-a adus profit.

Conform şefului SRI, audiat miercuri de Comisia Parlamentară de specialitate, acest caz la care lucrează procurorii DIICOT este doar un segment dintr-o operaţiune complexă a Serviciului.

Familia bulgarului acuzat de spionaj a cerut sprijinul Ambasadei Bulgariei

Fostul ataşat militar al Ambasadei Bulgariei nu a fost o miză pentru autorităţile române. Acestea îl aveau în atenţie din 2005, cu mult înainte să înceapă colaborarea. Este posibil ca bulgarul să se fi ascuns atât de bine, încât destinatarul datelor secrete să nu fi fost descoperit decât după ce spionul le-a spus el însuşi anchetatorilor cum funcţiona reţeaua.

Din iunie şi până acum, spionul s-a comportat absolut normal cu sursele lui, incusiv cu subofiţerul Floricel Achim. S-au întâlnit chiar şi acum două săptămâni, pe Calea Griviţei pentru un nou schimb - Achim a predat un memory stick cu inforaţii, bulgarul l-a plătit. Agentul găsise chiar o modalitate de a transmite mai departe datele de la MApN, fără să mai fie nevoie de intervenţia lui directă - informaţiile erau trimise wireless, de pe un calculator de mână.

Actele depuse la dosar nu conţin însă date despre destinatarii finali ai acestor informaţii, dar asta nu înseamnă neapărat că autorităţile nu-i ştiu. O afacere clasică de spionaj, aşa cum spune directorul SRI, George Maior. VEZI IMAGINI DE LA ARESTAREA LUI  MARINOV ZIKOLOV