MENIU

Spectacolul "Toţi cinci", al Companiei Dan Puric, va avea premiera pe 15 ianuarie

Foto: cariereonline.ro

Spectacolul "Toţi cinci", care va avea în distribuţie cea mai tânără generaţie a Companiei Dan Puric, va avea premiera pe 15 ianuarie, anunţă un comunicat al instituţiei.

"Este cea mai tânără generaţie a Companiei, sunt actorii care participă la spectacolul Don Quijote. 'Toţi cinci', care va avea premiera pe 15 ianuarie, e un spectacol de o mare sensibilitate şi, în acelaşi timp, de o mare forţă. E în stilul "teatrului nou", un amestec de teatru, dans şi pantomimă. Seamănă cu o atitudine, depăşind dimensiunea unui spectacol de teatru. E o dimensiune a tinerei generaţii care poate fi atât de frumoasă", a declarat pentru NewsIn directorul şi mentorul Companiei, Dan Puric.

Aceasta a precizat că spectacolul e pus în scenă chiar de către tinerii actori. "Am asistat la două repetiţii ale spectacolului şi le-am făcut nişte observaţii, atât. Mi-a plăcut mult gradul lor de autonomie. Le-am dat undiţa şi ei pescuiesc", a adăugat Puric.

Referindu-se la tema spectacolului, reprezentanţii Companiei spun că acesta "va spune povestea dintotdeauna a omenirii, concentrată în câteva zeci de minute doldora de muzică şi culori, cu sunetele fremătătoare ale paşilor de step, cu misterul pantomimei, al dansului, al gestului spontan şi efervescent. Cinci oameni. Ca cinci degete de la o mână. Nimic din ce-i uman nu va lipsi din poveste: umorul, fericirea, nedumerirea, tristeţea, nostalgia, iertarea."

Spectacolul "Toţi cinci" se va juca la sala Rapsodia pe 15 ianuarie, de la orele 19:30. Din distribuţie fac parte actorii Ana Pepine, Dana Paraschiv, Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru şi Silviu Man.
Mai multe articole despre:
teatru spectacol Dan Puric