Spectacol de operă al Convent Garden, ţinut într-un bar
Artiştii din distribuţia unui spectacol de opera de la celebra Convent Garden din Londra au oferit o reprezentaţie improvizată în barul operei, din cauza unei pene de curent care a afectat sala în care se desfăşura spectacolul. Anunţul a fost făcut de BBC, citat de presa americană.
Incidentul a avut loc chiar în momentul în care unul dintre cântăreţi recita din libert: "Ce sunt aceste sclipiri? Şobolanii se hrănesc cu electricitate", după cum a relatat criticul de la publicaţia The Times, Richard Morrison.
Cei doi actorii principali ai operei, dar şi orchestra formată din 16 membrii, au fost nevoiţi să se mute în barul clădirii şi au continuat acolo spectacolul. Audienţa, numărând aproape 400 de spectatori a fost servită cu băuturi din partea casei.