MENIU

Specialiştii estimează că facturile la căldură pe luna decembrie se vor dubla

Foto: gandul.info

Frigul de afară aduce facturi care ustură la buzunare. În ţară există localităţi unde specialiştii estimează că, pentru luna decembrie, facturile la căldură vor fi dublate.

Faţă de luna anterioară, facturile vor fi duble în decembrie, căldura costând între 200 şi 400 de lei.

În capitală situaţia este mai bună faţă de restul ţării. Scumpiri nesemnificative au fost doar la energia electrică şi la gaze. Preţul gigacaloriei nu s-a modificat. Motiv pentru care factura pe decembrie nu va fi cu mult mai mare faţă de anul trecut. Specialiştii vorbesc de o creştere de cel mult 15 %. Nu la fel stau lucrurile în restul ţării.

"În celelalte localităţi, unde preţul gigacaloriei s-a chiar dublat, întreţinerea se va dulba. E Braşovul, unde e aproape două milioane gigacaloria, Miercurea Ciuc, Sfântul Gheorghe, Iaşi, Botoşani, Galaţiul, Mangalia, unde preţurile ajung la aproape două milioane gigacaloria", a afirmat Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari.

Românii din restul ţării plătesc nu o factură reală, ci insuccesele furnizorilor de energie. Cel puţin asta susţine preşedintele Asociaţiilor de Proprietari.

"Furnizorii locali practic au dat faliment de mult timp şi nu mai au altă variantă decât să umfle preţul. Sunt situaţii foarte critice în ţară. Fenomenul social general care se vede în teren este că oamenii au optat să stea în frig, nu să stea în căldură, ori statul în frig nu costă", a mai spus opaina

Iată cât va costa cu aproximaţie întreţinerea pe luna decembrie, în condiţiile în care nu aveţi contorizare individuală sau centrale proprii. Dacă staţi singur într-o garsonieră veţi plăti puţin sub 200 de lei. Factura creşte considerabil pentru un apartament cu 2 camere, aproape 350 de lei şi sare bine de 450 de lei pentru unul cu trei camere. În luna februarie însă, preţul facturii va fi mult mai mare. Pentru o locuinţă cu două camere veţi plăti peste 400 de lei. 

Factura pe luna decembrie

Garsonieră, 1 persoană - 198 lei

Apartement 2 camere, 2 persoane - 345 lei

Apartament 3 camere, 3 persoane - 475 lei

Apartament 4 camere, 4 persoane - 600 lei

Sursa: Federaţia Asociaţiilor de Proprietari

 

Mai multe articole despre:
căldură facturi gigacalorie Radu Opaina