MENIU

Specialişti de top de la eBay, Kaspersky sau Deloitte vor dezbate cum se asigură protecţia unui business online

FOTO: widgets-gadgets.com

F5, compania de web a grupului Realitatea-Caţavencu, organizează marţi, 7 aprilie, începând cu ora 9.00, la Hotel Intercontinental, Conferinţa “Securitatea informaţiilor în era web2.0”. Specialişti din sectorul public şi privat vor discuta despre problemele majore de securitate şi costurile antrenate de pierderea informaţiilor.

Printre cei care şi-au confirmat participarea la dezbateri se numără Albena Spasova - consultant “Fraude Online” şi ex-director Law Enforcement Relations Europe, eBay International AG; Varujan Pambuccian - preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei, Camera Deputaţilor; David Emm - technology consultant, Kaspersky Lab UK; Gary Bauer -  audit director Enterprise Risk Services, Deloitte România; Costel Topcian - secretar de stat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Dorin Liviu Nistoran - preşedinte ANC; Costin Raiu - chief security expert EMEA; alături de Ştefan Tănase - anti-virus researcher; şi Teodor Cimpoeşu - managing partner; de la Kaspersky Lab; Andrei Burz Pînzaru şi Irina Albuşel, senior manager, respectiv senior associate la Reff & Associates – firmă de avocatură afiliată Deloitte România; şi, nu în ultimul rând, Magda Popescu, attorney-at-law, Organizaţia BSA.

Conferinţa “Securitatea informaţiilor în era web2.0” va fi structurată pe trei panel-uri, la care se adaugă, în final, o secţiune de întrebări şi răspunsuri. În cadrul primului panel, “Impactul incidentelor de securitate asupra business-urilor”, vor fi abordate subiecte precum pierderea datelor confidenţiale, viruşi şi ameninţările malware, atacurile de hacking şi cele de phishing.

În cel de-al doilea, “Consecinţele economice ale securităţii informatice”, se vor discuta costurile implicate de problemele de securitate informaţională. Cel de-al treilea panel, “Securitatea în lumea web 2.0”, va avea drept teme de dezbatere soluţiile şi strategiile pentru reducerea gradului de risc al afacerii, precum şi tendinţele de evoluţie ale acestor probleme.

Cei care doresc participe la eveniment se pot înscrie online, până pe 1 aprilie, accesând  Standard.ro/Evenimente.
Mai multe articole despre:
eBay BSA realitatea-caţavencu Kaspersky Deloitte