Spaniolii sapă în locul unde se presupune că ar fi îngropat Federico Garcia Lorca
Spaniolii au început să sape în locul în care se presupune că ar fi o groapă comună, în care este îngropat poetul şi dramaturgul Federico Garcia Lorca. Căutările din Apropierea Granadei sunt o tristă amintire a războiului civil spaniol din 1936-1939, scrie Asociated Press.
Deşi familia s-a opus exhumării, a spus că în cazul în care acest lucru va fi făcut va furniza eşatioane de ADN pentru a se realiza identificarea poetului.
Arheologii care întreprind cercetările au ca obiectiv identificarea rămăşiţelor mai multor bărbaţi, care, ca şi Garcia Lorca, au fost ucişi la începutul dictaturii franchiste spaniole. Se presupune că, până la moartea lui Franco, în 1975, mai mult de 500.000 de persoane au fost ucise.
Din 1990, când au început căutările, doar 1700 de persoane au fost identificate.
Groapa comună în care se presupune că este îngropat Garcia Lorca va fi deschisă la cererea familiior celorlalte persoane îngropate.
Cel mai cunoscut poet şi dramaturg spaniol, Garcia Lorca a fost ucis atunci când avea 38 de ani, din cauza simpatiei pentru Frontul Naţional şi pentru că era homosexual declarat.