Spania: Valencia - Villareal 3-3
Meci de infarct pe Mestalla. În derby-ul oraşului, Valencia a condus în două rânduri pe Villareal, dar s-a ales la final doar cu un singur punct. Dezamăgirea fanilor a fost calmată doar de spectacolul din teren, într-un meci în care s-au înscris şase goluri.
Etapa a 18-a din Primera a programat derby-ul oraşului Valencia. Fanii au umplut până la refuz stadionul Mestalla şi fericirea părea aproape după debutul perfect al Gazdelor.
"Liliecii" de la Valencia au deschis scorul în secunda 58 prin Ruben Baraja, pentru ca, 10 minute mai târziu, David Villa să mărească avaltajul Valenciei.
Submarinul galben nu a lăsat armele jos şi în minutele de prelungire ale primei reprize, noul intrat Fabricio Fuentes a redus din avantaj. Egalarea avea să vină în minutul 76 al meciului după ce Llorente a profitat de o greşeală a apărării, a recuperat şi a marcat în poarta lui Renan.
Egalitatea nu a rezistat decât patru minute şi Valencia a trecut din nou în avantaj prin golul lui Edu Gaspar care a deviat în poartă cornerul executat de Joaquin.
Speranţele fanilor, care vroiau sa-şi vadă favoriţii în continuare pe locul doi al clasamentului, s-au năruit însă odată cu penalty-ul controversat, acordat de arbitru după clinciul dintre Joaquin şi Capdevilla. Rosi a executat şi a înscris.
Scor final 3-3 şi Valencia coboară până pe locul 4 al clasamentului.