MENIU

Spania alocă 100 de milioane de euro luptei împotriva încălzirii climatice

Foto: wordpress.com

Spania va aloca 100 de milioane de euro până în 2012 pentru lupta împotriva încălzirii climatice, a anunţat luni Guvernul spaniol, în deschiderea a cinci zile de negocieri în acest sens, sub egida ONU, relatează AFP.

Obiectivul este susţinerea primelor eforturi făcute în această direcţie, a declarat vicepreşedintele Guvernului spaniol, Maria Teresa Fernandez de la Vega.

Lupta împotriva încălzirii climatice va fi una dintre priorităţile preşedinţiei spaniole de a Uniunii Europene (UE), din primul semestru al anului 2010, a adăugat ea.

UE a evaluat la 100 de miliarde de euro pe an nevoile de finanţare pentru ajutarea ţărilor sărace să facă faţă efectelor încălzirii climatice între 2013 şi 2020. O chestiune devenită centrală în negocierile climatice mondiale.

Reuniunea de la Barcelona este ultima a comunităţii internaţionale sub egida ONU, înainte de Conferinţa de la Copenhaga, care va avea loc între 7 şi 18 decembrie şi la care cele 192 de ţări participante speră să ajungă la un acord.

Însă cu o lună înainte de acest summit crucial, punctele majore ale viitorul acord, ce ar urma să înlocuiască Protocolul de la Kyoto, nu au fost tranşate încă: obiectivele ţărilor industrializate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, măsurile luate de marile economii emergente pentru a opri creşterea emisiilor lor, precum şi asistenţa financiară acordată ţărilor în curs de dezvoltare, în special celor mai vulnerabile, pentru a le ajuta să se adapteze unui climat dereglat.

Acordul de la Copenhaga ar trebui să poată intra în vigoare în 1 ianuarie 2013, când va expira Protocolul de la Kyoto.