Spania - Abel Resino l-a înlocuit pe Javier Aguirre în funcţia de antrenor al lui Atletico Madrid
Conducerea clubului Atletico Madrid a decis, marţi, să-l înlocuiască pe tehnicianul Javier Aguirre cu un fost portar al echipei, Abel Resino, care a pregătit echipa de ligă secundă Castellon.
Atletico nu a câştigat niciun meci în acest an şi a ajuns pe locul 7 în clasament, după ce duminică a pierdut cu 1-2 partida de pe teren propriu cu Real Valladolid.
Resino, în vârstă de 49 de ani, a mai antrenat pe Levante şi Ciudad de Murcia, iar el a preluat funcţia de antrenor cu doar trei săptămâni înainte de partida cu FC Porto din Liga Campionilor.
Aguirre a explicat că a decis alături de Cerezo să-şi rezilieze contractul, el fiind în funcţie din 2006. "Am ajuns la o înţelegere. Eu sunt primul care am înţeles că sunt o parte fundamentală din această problemă. Suntem adulţi, dar nu este uşor pentru nimeni", a spus Aguirre.