SPANIA, a treia cea mai îndoliată națiune din cauza pandemiei: Bilanțul a depășit 20.000 de morți
Spania a raportat, sâmbătă, 378 noi decese cauzate de virusul corona.
Potrivit Ministerului spaniol al Sănătăţii, sâmbătă s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului deceselor, faţă de cele 367 raportate vineri. În total, 95.708 de pacienţi s-au recuperat de la începerea pandemiei.
Noile cazuri confirmate de coronavirus au crescut cu 2.944, ridicând numărul total al persoanelor testate pozitiv la 223.759 pe teritoriul Spaniei.
Numărul persoanelor decedate din cauza noului coronavirus a depăşit pragul de 20.000 în Spania, care ocupă locul al treilea în topul celor mai îndoliate ţări din lume prin prisma acestui criteriu după Statele Unite şi Italia.
Cele mai afectate regiuni ale statului ibercic sunt cea a capitalei Madrid şi a orașului catalan Barcelona.
Numărul total al contaminărilor a crescut la 223.000, fiind incluse și persoanele ale căror teste au arătat că au dezvoltat anticorpi.
Spania se află de la 14 martie într-o izolare extrem de strictă, prelungită până la 9 mai.
Pentru moment, începând de duminică, copiii cu vârste de până în 14 ani, închişi în casă de şase săptămâni, vor putea ieși la plimbare.