Soţia unui bancher american se plânge că trebuie să mimeze sărăcia
Nu numai sarea, zahărul şi grăsimile dăunează sănătăţii. Şi cumpărăturile sunt nocive, mai ales dacă ai foarte mulţi bani şi vrei să te fereşti de ochii celor mulţi şi nevoiaşi. Cam asta este povestea soţiei unui bancher american, care a ajuns să depună chiar şi un jurământ de abstinenţă.
Femeia şi-a spus povestea, sub protecţia anonimatului, într-o scrisoare
trimisă unei publicaţii americane. Femeia trebuie să-şi ascundă bogăţia
şi susţine că e profund nefericită.
"Dacă trebuie să cumpăr un cadou pentru cineva, cer ca pachetul
să fie trimis la locuinţa acestuia, deoarece nu vreau să fiu zărită
urcându-mă într-un taxi cu pungi de cumpărături", mărturiseşte soţia
bancherului.
Este drept că femeia are mai multe motive să se ferească. Unul dintre
ele ar fi că banca pe care o conduce soţul ei a primit peste două
miliarde de dolari ajutor de la stat ca să nu dea faliment. Cuplul şi-a
rărit şi apariţiile la evenimente mondene sau se strecoară în aşa fel
încât să nu atragă atenţia jurnaliştilor.
"E inutil să mai spun că zburăm la clasa comercială. Folosirea
avionului companiei este interzisă", îşi continuă povestea săraca
femeie bogată.
Din cauza abstinenţei financiare, soţia bancherului şi-a cumpărat anul acesta doar cosmetice şi lenjerie intimă.
"Nici măcar nu m-am uitat la hainele de primăvară. Doamne-fereşte să mă vadă cineva cu haine noi!".
Femeia spune că nu se aşteaptă să fie înţeleasă, dar visează la ziua în care va reveni la viaţa de dinainte de criză.