Soţia lui Tony Blair este suspectată că ar fi luat virusul gripei noi
Soţia lui Tony Blair este suspectă de gripă nouă, informează BBC.
Nu se ştie exact dacă soţia fostului premier britanic a contractat virusul, cert este că şi-a anulat participarea la o ceremonie organizată în onoarea ei. O universitate din Liverpool urma să-i acorde o diplomă pentru munca depusă în domeniul drepturilor omului.
Cherie Blair nu şi-a mai făcut însă apariţia la eveniment din cauza suspiciunii că ar avea gripă nouă. În Marea Britanie au fost confirmate aproape 7.500 de îmbolnăviri şi 29 decese provocate de virusul A (H1N1).