MENIU

Şosea de patru benzi între staţiunile Saturn şi Venus, după o investiţie de cinci milioane de euro

Foto: rustic-travel.com

Şoseaua care leagă staţiunile Saturn şi Venus, din sudul litoralului românesc, va fi refăcută şi lărgită de la două la patru benzi de circulaţie, costurile estimate pentru lucrări fiind de cinci milioane de euro.

Lucrările fac parte din proiectul "Mangalia - turism balnear şi de agrement", care a fost demarat oficial miercuri, în prezenţa ministrului secretar de stat Răzvan Murgeanu, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

"Proiectul beneficiază de finanţare prin programele PHARE şi are o valoare de aproximativ cinci milioane de euro. Prin intermediul lui, peste 18 luni infrastructura între staţiunile Saturn şi Venus va fi refăcută total, iar şoseaua va fi mărită de la două la patru benzi de circulaţie", a precizat primarul Mangaliei, Claudiu Tusac.

Acesta a precizat că în circa patru ani va fi reabilitată şi lărgită la patru benzi toată şoseaua principală care leagă staţiunile Venus-Cap Aurora-Jupiter-Neptun-Olimp.

La rândul său, ministrul secretar de stat, Răzvan Murgeanu, a declarat că "proiectul a stagnat la un moment dat, ca urmare a solicitării adresate de administraţia locală pentru modificarea lui, în sensul refacerii tramei stradale de la două benzi de circulaţie, cum era prevăzut iniţial, la patru benzi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei s-a implicat doar pentru urgentarea lucrărilor şi a urmărit intrarea în normalitate".
Mai multe articole despre:
şosea investiţie Saturn litoral Venus