Sorin Roşca Stănescu: Complicele lui Voronin
Huiduit oriunde s-ar afla în România, din nenumăratele motive pe care le-am prezentat în analizele anterioare, Traian Băsescu are parte de aceleaşi reacţii şi în străinătate. Mă refer nu numai la cancelariile statelor democratice europene, ci şi la Chişinău. Acolo unde ne doare mai tare oprobriul adus şefului statului român şi, prin aceasta, neîncrederea generată faţă de Bucureşti.