Sorin Oprescu vrea să îmbrace Pasajul Barasab în verdeaţă
Sorin Oprescu crede că această amenajare va da o imagine mai plăcută pasajului. Oficialul a adăugat că, anul viitor, lucrările la pasaj ar putea fi terminate dacă se vor investi 82 de milioane de lei.
Edilul Capitalei a declarat că, până acum, au fost realizate aproape 70% din lucrările la pasaj şi că, după sărbătorile de iarnă, pe 4 ianuarie, lucrările vor fi reluate în condiţiile unei ierni mai blânde.
Circulaţia pe Splaiul Independenţei va fi reluată în câteva zile, şoferii urmând practic să întoarcă pe vechiul pod Grozăveşti, au anunţat autorităţile. Accesul pe străzile care duc spre cartierul Militari va fi permis, cel mai probabil, începând din februarie.
Oprescu a mai spus că, tot anul viitor, municipalitatea va face amenajări pe bulevardele Titulescu şi Banu Manta, astfel încât, atunci când va fi finalizat pasajul, şoferii să poată circula fără probleme mai departe.
Potrivit proiectului primăriei, Pasajul Basarab, a cărui construire a început în 2006, va avea o lungime totală de 1.900 de metri şi va intersecta şapte artere: Bulevardul Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Giuleşti, Splaiul Independenţei, Şoseaua Grozăveşti şi Bulevardul Vasile Milea.