Şopârla Henry, în vârstă de 111 ani, devine tătic pentru prima oară
O reptilă asemănătoare unei şopârle a devenit cel mai bătrân tată pentru prima oară, la venerabila vârstă de 111 ani, după ce a terminat un tratament pentru cancer ce îl făcuse ostil faţă de eventualele partenere.
Cei doi au împreună acum 11 copii, care au eclozat în acest weekend. Micuţii sunt foarte sănătoşi.
Henry avea 70 de ani când a ajuns la Southland Museum and Art Gallery din Noua Zeelandă şi era foarte morocănos. Ataca alte reptile, incluzând femele şi, prin urmare, a fost ţinut singur pentru 15 ani. Dar după ce a scăpat în 2002 de o tumoare canceroasă, starea sa psihică s-a îmbunătăţit.
"După 36 de ani în care l-am îngrijit pe Henry, îmi luasem adio de la posibilitatea ca el să se împerecheze", a declarat Lindsay Hazley, îngrijitorul său.
Henry însă nu este conştient că are copii, iar Hazley a precizat că micuţii ar deveni cina lui dacă ar fi lăsaţi lângă el.
Tuatara sunt animale din Noua Zeelandă care seamănă cu şopârlele dar care provin din altă familie de reptile ce păşeau pe Pământ alături de dinozauri acum 225 de milioane de ani, spun zoologii. Ele au nevoie de 70 de ani pentru a atinge maturitatea deplină, dar cea sexuală apare la 20 de ani.
În lume sunt aproximativ 50.000 de tuatara, cele mai multe dintre ele trăind în zone fără prădători naturali.
Henry a căpătat încredere în el după evenimentele recente şi acum el trăieşte cu trei femele. Se aşteaptă ca în luna aprilie să se "iubească" cu tuatara Lucy.