MENIU

Solistul trupei Depeche Mode, sfătuit de medici să plece în SUA, pentru tratament

Foto: www.modesite.de

Presa bulgară pune sub semnul întrebării concertele Depeche Mode din Bucureşti şi Sofia, după ce medicii i-ar fi recomandat solistului vocal Dave Gahan să meargă în SUA pentru a se trata de gastroenterită.

Potrivit unei ştiri de pe site-ul radioului bulgar Star FM, veştile care vin din "tabăra" Depeche Mode sunt din ce în ce mai alarmante, deoarece medicii i-au recomandat lui Dave Gahan să meargă în SUA pentru tratament. Decizia drastică de anulare a unor concerte este cauzată de severitatea bolii de care suferă solistul - gastroenterită, mai spun jurnaliştii bulgari.

Organizatorii concertului din capitala Bulgariei, Sofia Music Enterprises, au declarat pentru site-ul Darik News că lucrările de construire a scenei de pe stadionul naţional "Vasil Levski" nu au fost oprite şi că încă aşteaptă veşti de la managerii trupei, pentru a şti ce se va întâmpla cu concertul.

Depeche Mode a fost obligată să anuleze concertele din Atena şi Istanbul din cauza că solistul vocal David Gahan a suferit o criză severă de gastroenterită marţi seara, iar turneul va fi reluat cât mai curând, când solistul se va simţi bine, s-a anunţat, miercuri seara, pe site-ul oficial al trupei.

Organizatorii concertului Depeche Mode, Emagic, au anunţat, miercuri seara, că evenimentul de la Bucureşti nu a fost anulat şi că aşteaptă veşti privind starea de sănătate a solistului Dave Gahan, precum şi poziţia oficială a reprezentanţilor trupei privind show-ul programat sâmbătă în parcul Izvor.

La concertul Depeche Mode programat sâmbătă în Bucureşti sunt aşteptaţi peste 40.000 de fani. Trupa a mai cântat în România pe 23 iunie 2006, tot în Capitală, pe stadionul Lia Manoliu.

Mai multe articole despre:
spital concert britanici Depeche Mode anulare