MENIU

Societatea comercială care administrează groapa de gunoi Glina a fost amendată cu 100.000 de lei

Foto: Realitatea TV

100.000 de lei! Aceasta este amenda aplicată de comisarii Gărzii de Mediu societăţii comerciale care administrează groapa de gunoi de la Glina. Potrivit autorităţior, compania nu a respectat toate normele privind protecţia mediului, motiv pentru care, incendiul izgugnit acolo a luat o amploare deosebită.

Foc pe 6.000 de metri pătraţi, cinci autospeciale de pompieri, mai multe buldozere şi echipe de intervenţie non -stop! Fumul degajat de incendiu a putut şi observat chiar şi de la 20 de kilometri distanţă. Autorităţile au inspectat zona şi au descoperit mai multe neregului.

Autorităţile au aşteaptat stingerea tututor focarelor pentru a demara noi anchete. De altfel, Garda de Mediu vrea să închidă perimetrul în care s-a produs incendiul şi să solicite depozitarea gunoiului în alte sectoare ale gropii Glina.