Socialiştii europeni îl lasă pe Geoană în offside: Îl susţin pe D Alema drept ministru de Externe al UE
După ce ministrul de Externe britanic, David Miliband a refuzat să candideze, socialiştii europeni şi-au exprimat susţinerea puternică pentru postul de ministru de Externe al UE, pentru fostul premier italian Massimo D’Alema. La Bucureşti însă, social-democratul Geoană îi făcea lobby lui Severin.
Mircea Geoană pare să fi pariat pe un cal pierzător pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii Europene. Asta pentru că, după cum reiese din declaraţiile liderilor socialişti europeni şi nu numai, favorit pentru obţinerea acestui post este fostul premier al Italiei, Massimo D’Alema şi nu Adrian Severin, şeful europarlamentarilor PSD.
“Din consultările informale care au avut loc până în acest moment a rezultat o listă scurtă de potenţiali candidaţi, listă care include şi numele românului Adrian Severin. Pe acest fundal trebuie să constat cu regret că diplomaţia română, şeful statului, şi Guvernul României nu au iniţiat niciun demers pentru susţinerea discretă sau publică a unei astfel de oportunităţi pentru România. Severin are şanse reale de a ajunge la această poziţie atât de influentă în Europa”, declara luni Geoană, care le cerea oficialilor de la Bucureşti să facă lobby pentru susţinerea lui Severin.
Numai că partenerii săi de culoare politică din Grupul Socialist din Parlamentul European au altă părere. Liderul grupului deputaţilor socialişti europeni, Martin Schulz, îşi exprima încă de luni, adică în aceeaşi zi în care făcea Geoană afirmaţiile de mai sus la Bucureşti, susţinerea “ puternică” pentru D’Alema, într-o declaraţie dată agenţiei France Press, acordată în contextul în care şeful diplomaţiei britanice, Davd Miliband a refuzat candidatura.
Ministrul de Externe italian, fostul comisar european din partea popularilor, Franco Frattini, şi-a exprimat şi el la Bucureşti, susţinerea firească pentru D’Alema. “ Cred că domnul D’Alemma ar fi un foarte bun Înalt reprezentant pentru afaceri străine, dar mingea se află acum în terenul preşedinţiei suedeze a UE”, a declarat pentru France Press, Frattini.