MENIU

ŞOC în Columbia: Gherilele au executat o întreagă echipă de fotbal. A fost cruţată o singură persoană, ca să povestească

Foto: REALITATEA.NET
Foto: laprensasa.com

Zece cadavre, despre care autorităţile cred că ar aparţine membrilor unei echipe de fotbal columbiene răpiţi acum două săptămâni, au fost găsite în apropierea graniţei Venezuelei, în Tachira.

Trupurile neînsufleţite ale tinerilor fuseseră ciuruite de gloanţe. Nu există încă o confirmare oficială însă presa locală susţine că, cel mai probabil, cadavrele aparţin jucătorilor echipei Los Maniceros, relatează BBC.

Aceştia fuseseră daţi dispăruţi cu două săptămâni în urmă, la 11 octombrie. Din cei 12 jucători, un tânăr de numai 18 ani, pe nume Manuel Junior Cortéz a fost lăsat în viaţă să spună macabra poveste. Potrivit unicului supravieţuitor, în toată perioada cât au fost captivi, fotbaliştii au fost  ţinuti sub un pod, legaţi cu lanţuri. Sâmbătă, pe la şapte seara, răpitorii i-au separat, zicându-le că îi vor elibera. Apoi a urmat carnagiul.


Se pare că cei care se fac vinovaţi de acest măcel sunt membrii unei grupări columbiene de gherilă, numită Ejercito de Liberacion Nacional (ELN). Potrivit informaţiilor date de autorităţile locale, liderul grupării este un bărbat pe nume El Payaso (Clovnul).

Răpirea s-a petrecut la 11 octombrie pe un teren de fotbal improvizat din Fernandez Feo (Tachira), când 25 de persoane înarmate au sechestrat 12 jucatori ai echipei Los Maniceros. "Sechestratorii au cerut lista completă cu jucatorii echipei Los Maniceros. Aceştia au fost strigaţi pe nume, adunaţi şi duşi într-un loc necunoscut", au declarat, la acea vreme, martorii.

Nu se ştie încă motivul pentru care jucătorii au fost răpiţi şi apoi ucişi, surse locale vorbind despre o recrutare forţată a sportivilor.

Mai multe articole despre:
Columbia masacru Venezuela echipă de fotbal