MENIU

Snooker: Shaun Murphy şi John Higgins se vor întâlni în finala Campionatului Mondial

foto: jbsa.co.uk

Foştii campioni mondiali Shaun Murphy (2005) şi John Higgins (1998 şi 2007) se vor întâlni în finala Campionatului Mondial de snooker, care se desfăşoara la Teatrul Crucible, din Sheffield, informează site-ul oficial al competiţiei.

Englezul Murphy l-a învins în semifinale pe australianul Neil Robertson, pe care l-a condus aproape în permanenţă, dar s-a văzut egalat la 14, cu 5 jocuri înainte de final. În cele din urmă, campionul mondial din 2005 s-a impus cu 17-14, câştigând toate cele 3 jocuri disputate după pauză. "Pauza a venit la momentul oportun pentru mine, deoarece mă simţeam teribil. M-am simţit ca un boxer de categoria grea numărat în picioare", a spus Murphy după meci.
 
În cealaltă semifinală, scoţianul John Higgins a trecut de nord-irlandezul Mark Allen, cel care l-a eliminat în optimi pe campionul mondial en-titre, Ronnie O'Sullivan. Campionul din 1998 şi 2007 a condus cu 13-3, după primele două sesiuni, şi 15-9, după cea de-a treia. În sesiunea decisivă, Allen a câştigat primele 3 jocuri şi a dus scorul la 15-12, dar în cele din urmă Higgins s-a impus cu 17-13, beneficiind de două erori decisive ale adversarului, care a fost destul de aproape de o revenire incredibilă. "Pe parcursul meciului începusem să mă gândesc că aş putea pierde totul. În mintea mea era doar că voi veni la conferinţă, după ce voi pierde cu 16-17, şi îmi voi anunţa retragerea. Sincer, dacă aş fi pierdut acest meci, nu ştiu ce aş fi făcut", a spus Higgins. 
 
Finala Campionatului Mondial de la Crucible Theatre, din Sheffield, va începe duminică, se va încheia luni şi se va disputa după sistemul cel mai bun din 35 de jocuri. Învingătorul va primi 250.000 de lire sterline, iar învinsul va trebui să se mulţumească doar cu jumătate. 
Mai multe articole despre:
campionat mondial finala snooker John Higgins