MENIU

Sky News: Michael Jackson ar fi murit în urma unei injecţii cu Demerol

Poliţia din Los Angeles îl caută pe medicul Tohme, care se presupune că i-ar fi făcut injecţia
Entertainment Tonight

Stopul cardiac care i-a provocat moartea lui Michael Jackson ar fi fost cauzat de o injecţie cu analgezic, rezultatele autopsiei care să clarifice acest aspect urmând să fie făcute publice peste patru sau şase săptămâni. Între timp, poliţia din Los Angeles îl va ancheta pe medicul megastrarului, după ce familia Jackson susţine că Michael a murit ca urmare a unei supradoze.

Potrivit site-ului TMZ.com, cel care a dat joi, primul, vestea morţii lui Michael Jackson, megastarul ar fi decedat după ce i-a fost administrată o injecţie cu Demerol, analgezic de care cântăreţul era dependent de mai mulţi ani. Presa americană relatează că, la scurt timp după injecţie făcută la reşedinţa lui Jackson din Los Angeles, respiraţia artistului s-a îngreunat din ce în ce mai mult, până când s-a oprit.

Potrivit cotidianului amerixcan LA Times, la momentul decesului, medicul său personal, Tohme R. Tohme, se afla alături de el şi a încercat să îl resusciteze. Fratele lui Michael Jackson, Jermaine, a declarat că paramedicii au încercat să îl resusciteze timp de mai mult de o oră. Jermaine Jackson a mai spus că o cauză clară a decesului nu poate fi cunoscută până când nu va fi finalizată autopsia.

Rezultatele autopsiei lui Michael Jackson vor fi cunoscute în cel puţin şase săptămâni, a anunţat, vineri, Ed Winter, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicincă Legală din Los Angeles - unde a fost dus corpul neînsufleţit al artistului. "Vom face analize toxicologice şi o analiză amănunţită, iar rezultatele finale vor fi disponibile în şase-opt săptămâni", a declarat Winter.

Potrivit presei internaţionale, Marylin Monroe, Elvis Presley şi Anne Nicole Smith au murit tot în urma unor injecţii cu Demerol, un analgezic puternic pe bază de morfină.

Michael Jackson a murit, joi, la vârsta de 50 de ani într-un spital din Los Angeles, unde fusese transportat de urgenţă în urma unui stop cardiac, veste ce a provocat o undă de şoc pe măsura celebrităţii planetare a celui supranumit regele muzicii pop. Artistul a concertat inclusiv în România, în 1992 şi 1996.

Mai multe articole despre:
moarte Michael Jackson autopsie injecţie analgezic