MENIU

Situaţia stadioanelor din Liga I este "încurajatoare", susţine Satmari după terminarea evaluărilor

Foto: NewsIn

Directorul de imagine al Ligii Profesioniste de Fotbal, Sorin Satmari, a declarat miercuri, agenţiei NewsIn, după terminarea inspecţiei asupra stadioanelor din Liga I, că situaţia acestora este destul de bună şi se fac progrese vizibile la infrastructură dar şi la securitate.

"S-au făcut mari progrese în ceea ce priveşte stadionele, atât din puncte de vedere al infrastucturii, cât şi din punct de vedere al instruirii oamenilor de la firmele de pază, care vor asigura ordinea, pentru că şi acesta este un punct important. Fiecare echipă a avut mici probleme, dar nu foarte grave, şi a primit termen până la startul campionatului să le rezolve. În ceea ce priveşte nou promovatele, aceastea au termen un an, dar şi în cazul lor se munceşte foarte mult. Per total, situaţia este încurajatoare", a spus Satmari.

Oficialul LPF a admis însă că o situaţie mai grea a fost întâlnită la Galaţi, acolo unde Oţelul are probleme cu turnicheţii care trebuie montaţi la intrarea în stadion: "La Oţelul e mai grav, pentru că ei nu mai primesc niciun fel de sprijin financiar. Au făcut comandă pentru turnicheţi şi îi aşteaptă, iar în maxim o săptămână, poate cu banii de pe vreun transfer, vor reuşi să rezolve această problemă. Marius Stan e un om extraordinar, care încearcă să facă tot ce-i mai bun pentru gălăţeni. Ţine şi el corabia deasupra apei cum poate".

Sorin Satmari a mai precizat că Liga Profesionistă de Fotbal spijină echipele din Liga I să se pună la punct din toate punctele de vedere, dar în situaţia actuală e destul de greu. "Noi nu suntem în stare să avem o autostradă ca lumea, darămite să le mai cerem oamenilor aceştia să aibă stadioane ca Santiago Bernabeu. Toţi încearcă să facă ceva, dar mulţi nu au bani şi nu putem să le cerem foarte mult. LPF sprijină echipele, pentru că vrem ca fotbalul să se joace. În plus, multe dintre formaţii nici măcar nu au în proprietate stadioanele sau măcar în cesiune. De exemplu, nu ştiu de ce a băgat Gigi Becali bani în stadionul Steaua, când armata nici măcar nu vrea să i-l dea. A făcut însă treabă şi toţi trebuie încurajaţi", a conchis Satmari.

Mircea Călin (referent competiţii), Sorin Satmari (director de imagine) şi Adrian Ionescu (referent competiţii şi ofiţer de presă) au fost împărţiţi după zonele geografice şi au inspectat toate stadioanele din Liga I, pentru a verifica dacă infrastuctura acestora este conformă cu cerinţele cuprinse în manualul de licenţiere al UEFA.
Fiecare dintre cei trei a avut la dispoziţie câte un formular tip primit din partea UEFA prin intermediul Comisiei de Licenţiere al FRF, unde a bifat stadiul în care se află infrastuctura stadioanelor (au fost verificate nocturnele, dimensiunile stadioanelor, turnicheţii, vestiarele, etc.).

Sezonul 2009-2010 al Ligii I va începe la data de 31 iulie, iar până atunci, toate echipele, în afară de nou-promovate, trebuie să fie puse la punct cu toate cerinţele prevăzute în manualul de licenţiere.
Mai multe articole despre:
Liga I LPF stadioane