Sistemul donatorilor voluntari de celule stem s-a lansat şi în România
Persoanele diagnosticate cu boli grave de sânge precum leucemia au acum o nouă şansă. S-a lansat în România registrul donatorilor voluntari de celule stem din România. Practic oricine va dori şi este compatibil va putea dona celule stem pentru a îi ajuta la un moment dat pe cei care sunt bolnavi.
Odată cu lansarea Registrului donatorilor voluntari de celule stem lucrurile se schimbă. Practic, oricine doreşte şi are o stare de sănătate bună, poate dona celule care mai apoi pot salva vieţi.
Ca să dea un exemplu, primul pe lista donatorilor a fost Ministrul Sănătăţii. Peste o lună, registrul român al donatorilor voluntari va fi integrat celui european, aşa că şansele bolnavilor vor creşte considerabil.