MENIU

Sistemul de tichete de sănătate va fi implementat numai dacă populaţia va fi de acord, susţine Bazac

Foto: gov.ro

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a precizat, marţi, că dacă peste 50% din populaţie nu va fi de acord cu sistemul de tichete de sănătate, această măsură nu se va aplica.

"Lunar, facem sondaje printre cetăţeni pentru a vedea şi părerea lor despe acest proiect. Nu putem da o lege pe care poporul nu o vrea. Proiectul este încă în dezbatere şi, în funcţie de propunerile primite, vom discuta până vom ajunge la o formă finală", a spus ministrul Sănătăţii. Termenul de coplată a serviciilor medicale va fi înlocuit de tichetele pentru sănătate, asemenea modelului francez, a declarat, recent Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

Tichetele de sănătate vor avea o valoare maximă de 600 de lei pe an, iar Ministerul Sănătăţii estimează că în urma aplicării acestei măsuri vor fi colectaţi anual 700 de milioane de lei, bani care vor suplimenta veniturile medicilor pentru a descuraja practica şpăgii din sistemul sanitar.

"Tichetul pentru sănătate desemnează contribuţia personală la plata serviciilor de sănătate, a medicamentelor şi a dispozitivelor, aplicată exclusiv în momentul utilizării efective a acestora. Acesta se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist şi în spitale, însa nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă", potrivit ministrului Sănătăţii.

Categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata tichetelor. Astfel, persoanele asistate social, pensionarii cu pensii sub 700 de lei, şomerii, tinerii sub 18 ani sau persoanele cu handicap nu vor plăti tichete pentru sănătate. Suma anuală a contribuţiilor pentru aceste categorii, care trebuie susţinută din fonduri publice, este estimată la 550 de milioane de lei.

"Aşadar, nimeni nu va plăti direct din buzunar mai mult de 600 lei pe an la medic sau la spital", potrivit lui Bazac. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, un pacient mediu va avea o contribuţie personală prin tichete de 350 de lei pe an. Suma reprezintă contravaloarea a circa două episoade de spitalizare continuă, două de spitalizare de zi, şase-opt vizite la medicul de familie, patru vizite la medicul specialist, o vizită la domiciliu, zece analize de laborator, o investigatie radiologică şi o investigaţie de înaltă performanţă.

Ministrul Sănătăţii estimează că, în urma introducerii sistemului de tichete, vor fi colectate peste 700 de milioane de lei. Fondurile rezultate din tichetele pentru sănătate vor rămâne la furnizorul de servicii, adică la personalul medical şi la spitale. Din aceste sume se vor putea suplimenta atât fondurile pentru investiţii cât şi veniturile personalului medical.

Intervenţiile chirurgicale şi analizele în spitale vor rămâne gratuite, în sensul că ele se acoperă integral din contribuţiile la asigurările de sănătate. În spital, pacientul va plăti suplimentar prin tichetul pentru sănătate doar pentru internare, şi nu mai mult de 50 de lei pe un episod de internare care presupune mai mult de două zile, indiferent de durată.

În spital se vor mai plti şi eventuale investigaţii de înaltă performanţă, însă nu mai mult de 200 de lei - cât va costa pacientul o investigaţie de înaltă tehnologie precum un RMN cu substanţă de contrast.

Proiectul de act normativ va fi supus dezbaterii publice, urmând ca în luna septembrie să fie modificată Legea privind reforma în sistemul sanitar.